Hardware pentru tine. Mereu

Referitor la domeniul hardware in general, preţuri, informaţii de ultimă oră.

Moderator: Moderatori

User avatar
KalKo
Posts: 892
Joined: Wed Oct 06, 2004 12:00 am

Post by KalKo »

korby wrote:Aaaaaaand, your point iz? A postat ce a scris el cu mâna lui.
Nu chiar, dar oricum idea era sa nu fie aceasi stire de 2 ori.
Loading....
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

SoboLAN wrote:@Green Planet, uita-te 2 posturi mai sus de al tau :wink: .
SoboLAN, posturile tale sunt vizibile şi binevenite în orice topic. Mai ales în cadrul acestuia...
Am considerat că ştirea (oricum, de neocolit) merită să fie dezvoltată, cu date mai exacte, în limba noastră cea de toate zilele.
Mulţumesc!

NVIDIA pregăteşte... GeForce 7200GS

Se pare că NVIDIA va dezvălui foarte curând o nouă placă video entry-level, este vorba despre GeForce 7200GS, un nume departe de a stârni entuziasmul. Noul produs se va baza pe procesorul grafic G72 realizat cu ajutorul tehnologiei de fabricare de 90 nm şi tactat la frecvenţa de 450 MHz. GPU-ul va fi asociat cu 64 sau 128 MB de memorie de tip GDDR2 ce va oferi o frecvenţă de 800 MHz. Graţie tehnologiei TurboCache, memoria video iniţială poate fi suplimentată, folosind din memoria RAM a sistemului, pentru a oferi performanţe low-end decente. Evident, GeForce 7200GS va beneficia de tehnologia PureVideo, care permite decodarea/deintreţeserea materialelor video HD, cu rezoluţii de până la 1920x1080 (1080p).

... Mai multe detalii şi imagini.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Turion 64 X2 TL-66, riposta AMD la Intel Santa Rosa

Aşa cum se ştie, Intel va promova în scurt timp următoarea platformă destinată sistemelor mobile, Santa Rosa, care se anunţă extrem de competitivă. Însă AMD, eternul rival, se pare că nu se va resemna în postura de învins. Astfel, compania din Sunnyvale plănuieşte lansarea unui procesor mai rapid: Turion 64 X2 TL-66.

Tehnologia mobilă AMD Turion 64 X2 va beneficia de procesul de fabricare de 65 nm începând chiar din acest trimestru, ceea se va traduce prin scăderea costurilor de producţie şi creşterea frecvenţelor de lucru, dar păstrând acelaşi TDP. Acesta este motivul pentru care AMD este gata să lanseze noul model, Turion TL-66. Lucrând cu frecvenţe de 2.3 GHz, procesorul va conţine 2x512 KB de cache L2, va suporta memorii DDR2-800 MHz în configuraţii dual-channel, în timp ce TDP-ul va rămâne la 35W.

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Agena şi Kuma compatibile cu platforma AM2

Viitoarele procesoare AMD quad-core şi dual-core, cunoscute sub numele de Agena şi Kuma, vor fi compatibile cu socket-ul AM2 printr-un simplu update de BIOS. În orice caz, aşa a indicat AMD. În acelaşi fel, Agena FX, viitorul Athlon FX, va fi compatibil cu actuala platformă Quad FX care foloseşte socket F (1207), identic cu cel utilizat de Opteron.

Image Image

Informaţiile despre performanţele procesoarelor Agena sunt încă vagi. Pentru moment...

... Citeşte mai mult.
User avatar
IL Dotore
Posts: 8007
Joined: Mon Jun 27, 2005 1:41 pm

Post by IL Dotore »

Submersia computerelor in ulei pentru o racire mai eficienta

Very-PC vor sa lanseze un server care sa fie racit integral cu ulei. Uleiul va fi pastrat la o temperatura de pana la -20'C cu ajutorul unui compresor de frigider.
Ideea nu este noua, fiind incercata si de cei de la Tom's dar utilizata si in trecut.

Mai multe aici .
Daca cumperi de la PcGarage folosind codul: GN24WM10. ai un discount de 1%.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Eaglelake, un succesor pentru Intel Bearlake

Surse din comunitatea producătorilor taiwanezi de plăci de bază relevă faptul că Intel, chiar dacă nu a aruncat în bătălie viitoarele chipset-uri Bearlake, are în planuri o altă nouă generaţie de chipset-uri pentru sistemele desktop. Astfel, după numai un an de existenţă (neîncepută încă), Bearlake va fi înlocuit rapid, în cea de-a doua jumătate a anului viitor, de familia de chipset-uri cu nume de cod Eaglelake. Platformele echipate cu chipset-uri Eaglelake vor beneficia de interfeţele DVI, HDMI şi DisplayPort şi vor suporta HDCP (High-bandwidth Digital Content Protection). Mai mult, tehnologia PCI Express 2.0 va deveni un standard comun pentru platformele care vor avea în dotare chipset-urile mainstream Eaglelake.

Eaglelake va cunoaşte două variante mainstream ce vor fi lansate în semestrul al doilea din 2008, Eaglelake-P şi Eaglelake-G. Ca şi Bearlake, Eaglelake aduce suport pentru procesoarele cu un FSB de 1333 MHz, inclusiv pentru procesoarele Penryn Wolfdale (dual core pentru desktop/mobile) şi Yorkfield (Quad Core pentru desktop/mobile). Pe de altă parte, dacă chipset-urile Bearlake P35 şi G33 vor putea lucra cu memorii de tip DDR3-1066, Eaglelake vine cu un upgrade, oferind suport sporit pentru memorii DDR3-1333. Dar, ţinând seama de estimările potrivit cărora memoriile DDR3 vor cunoaşte adevarata consacrare abia din 2009, Eaglelake va putea administra lejer şi memorii DDR2-800. În plus...

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Intel Core 2 Extreme QX6850 (3.0 GHz): Kentsfield cu FSB de 1333 MHz

Aşteptând provocarea AMD în bătălia procesoarelor quad-core pentru desktop, pe lângă o strategie de diminuare a preţurilor, Intel plănuieşte să-şi consolideze şi mai mult poziţia de lider prin lansarea procesorului quad-core Kentsfield cu FSB de 1333 Mhz. Împreună cu viitorul chipset Bearlake X38, Intel Core 2 Extreme QX6850 va reprezenta cea mai puternică lovitură pe care jucătorii, graficienii profesionişti şi entuziaştii care râvnesc la computere cu performanţe supreme o pot avea chiar în mâinile lor.

În dorinţa de a acapara piaţa, Intel a lansat deja, cu mult înainte de data stabilită iniţial, procesorul Core 2 Extreme QX6800...

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Radeon X2900 XT devine Radeon HD 2900XT

ATI s-a resemnat în sfârşit cu modificările aduse denumirii viitoarelor sale plăci video. Produsul care până de curând era aşteptat sub iniţialele Radeon X2900 XT o să fie lansat ca Radeon HD 2900XT, ATI trecându-şi în cont iniţialele HD.

Astfel, întreaga serie de produse grafice va fi compusă din Radeon HD 2900 (GPU R600), HD 2600 (GPU RV630) şi HD 2400 (GPU RV610). Fiecare placă video va exista în versiunile XT şi Pro. Printre caracteristicile comune gamei se află şi un Universal Video Decoder (UVD), procesor integrat în GPU şi dedicat decodării fluxului H.264 şi VC-1. Toate cipurile vor fi compatibile cu interfaţa HDMI chiar dacă, în mod inevitabil, acest port nu va fi prezent pe toate plăcile grafice. În acelaşi fel, anumite carduri video HD 2900 şi HD 2600 vor fi capabile să transporte şi fluxul audio prin portul HDMI, dar nu toate.

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

GeForce 8800 Ultra va fi greu de găsit...

Se pare, aproape fără dubii, că răspunsul companiei NVIDIA la produsul Radeon HD 2900 XTX va purta numele GeForce 8800 Ultra, anunţul oficial urmând să prindă contur la începutul lunii mai. Despre preţul navei amiral a flotei de plăci grafice NVIDIA circulă zvonuri stânjenitoare, iar despre caracteristici se cunosc şi mai puţine detalii. Oricum, până acum majoritatea surselor înclină către concluzia că GeForce 8800 Ultra va fi soluţia găsită de NVIDIA la iminentul atac AMD-ATI.

Conform site-ului britanic The Inquirer, GeForce 8800 Ultra va păstra PCB-ul versiunii...

... Citeşte mai mult.
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

nVIDIA a lansat G84 si G86

nVidia a lansat astazi oficial chip-urile G84 si G86, si anume modelele cunoscute sub numele de 8600GTS, 8600GT si 8500GT. Specificatiile le aveti mai jos (chiar daca le-ati mai vazut cu siguranta):

[table][mrow] [col]8600GTS[col]8600GT[col]8500GT
[row]Code-Name[col]G84[col]G84[col]G86
[row]RAM[col]256MB[col]256MB[col]256MB
[row]RAM Type[col]GDDR3[col]GDDR3[col]GDDR2
[row]RAM Bus[col]128bit[col]128bit[col]128bit
[row]Core Clock[col]675MHz[col]540MHz[col]450MHz
[row]Memory Clock (DDR)[col]2000MHz[col]1400MHz[col]800MHz
[row]Stream Processors[col]32[col]32[col]16
[row]Shader Clock[col]1450MHz[col]1180MHz[col]900MHz
[row]Transistors[col]289 million[col]289 million[col]210million
[row]TDP (estimated)[col]71W[col]43W[col]40W[/table]

Acestea sunt specificatiile cele mai importante. Unii producatori de placi video au lansat deja versiuni overclockate ale acestor placi video, cum ar fi Palit sau Galaxy, dar vor mai fi. Se asteapta cateva versiuni overclockate din fabrica de la Leadtek in zilele urmatoare. Internetul este pur si simplu sufocat de review-uri, poze si multe alte detalii despre aceste placi. Deci daca vreti sa aflati ceva anume, Google vă va ajuta cu siguranta.

Pretul placilor este inca foarte ridicat in comparatie cu ce ofera acestea, insa se vor ieftini puternic si relativ rapid.
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Viitorul pentru Itanium

Intel a venit astăzi cu mai multe detalii despre Itanium, procesorul pe 64 biţi al cunoscutei firme. Arhitectura IA-64 va continua să existe şi chiar va face schimb de tehnologii cu Xeon. Astfel, tradiţionalul Front side bus (FSB) va fi înlocuit, în cazul ambelor procesoare, de standardul Common System Interconnect (CSI), interconexiune de mare viteză similară tehnologiei AMD HyperTransport.

Viitoarea generaţie Itanium, care va succeda actualului Intel Montecito (varianta Itanium cu două nuclee), va purta denumirea de Tukwilla...

... Citeşte mai mult.
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

Intel a scazut preturile la procesoarele sale

Intel a scazut astazi preturile la unele dintre modelele sale de procesoare. Iata cum s-a produs scaderea:

[table][mrow]Model[col]Pret vechi[col]Pret nou[col]% reducere
[mrow]Xeon[col] [col] [col]
[row]X3220[col]851[col]530[col]37,7
[row]X3210[col]690[col]423[col]38,7
[row]3070[col]530[col]316[col]40,3
[row]3060[col]316[col]224[col]29,1
[row]3050[col]224[col]188[col]16,1
[row]3040[col]183[col]167[col]8,7
[mrow]Core 2 Duo[col] [col] [col]
[row]E4300[col]163[col]133[col]18,4
[row]E6300[col]183[col]163[col]10,9
[row]E6400[col]224[col]183[col]17,8
[row]E6600[col]316[col]224[col]29,1
[row]E6700[col]530[col]316[col]40,3
[mrow]Core 2 Quad[col] [col] [col]
[row]Q6600[col]851[col]530[col]37,7
[mrow]Pentium D[col] [col] [col]
[row]D935[col]133[col]84[col]36,8
[row]D925[col]113[col]74[col]34,5
[row]D915[col]84[col]74[col]11,9
[row]D820[col]79[col]74[col]6,3[/table]


De asemenea, Intel a lansat astazi inca doua procesoare: E6320 si E6420. Acestea au preturile de $163, respectiv $183.
Last edited by SoboLAN on Tue Apr 24, 2007 2:54 pm, edited 1 time in total.
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Preparative pentru Serial ATA 3.0

În vreme ce tehnologia Serial-ATA II a devenit un standard comun, versiunea 2.6 a respectivei interfeţe fiind anunţată în urmă cu câteva săptămâni, Intel se concentrează pe specificaţiile ce vor caracteriza Serial ATA 3.0, standard care, în mod cert, va purta numele de Serial ATA III.

Specificaţiile viitorului standard Serial ATA III nu vor întârzia posibilitatea de a beneficia de rate de transfer de 600 MB/s, faţă de 300 MB/s la prezentul Serial ATA II. În particular, noua interfaţă va reprezenta un câştig pentru configuraţiile RAID şi, de asemenea, va permite creşterea numărului de porturi SATA fără ca la nivelul plăcilor de bază să fie nevoie de implementarea unui controler suplimentar...

... Citeşte mai mult.
User avatar
korby
Posts: 458
Joined: Thu Jul 20, 2006 7:25 pm

Post by korby »

Intel a redus preturile
După ce anunţase că pregăteşte unele reduceri, iată că a venit şi această zi. Noile preţuri sunt cu până la 40% în cazul gamei Xeon pentru servere uni-procesor şi în cazul seriei Core 2 Duo 6x00.

Au fost comunicate noile preţuri, însă au fost prezentate şi câteva noi modele de procesoare, în aceiaşi zi. Astfel, în cazul gamei Xeon din seria 3xx0 reducerile se situează între 9% şi 40%, iar procesoarele Core 2 Duo 6x00 beneficiază de asemenea de preţuri cu până la 40% mai mici. Singurul quad-core care a beneficiat de pe urma acestor reduceri este Q6600, preţul acestuia ajungând la $530, cu 38% mai jos. În zonele middle-end şi low-end au fost lansate noile procesoare E6420, E6320 şi E4400. Procesoarele Pentium au preţuri cu 6-37% mai mici.
Înrolează-te azi în echipa de traforaj viteză! [smilie=Faint.gif]
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

OCZ StealthXStream 600W

OCZ a anuntat astazi o noua sursa: OCZ StealthXStream 600W. Aceasta are 4 rail-uri de 12V, un ventilator de 120mm, are sleeving aplicat si o eficienta in load de 80% pentru alimentare la 115V si 83% pentru alimentare la 230V.

Dimensiunile sursei sunt 150 x 140 x 86 mm. Sursa are PFC activ, un MTBF de 100.000 de ore si suporta standardele ATX12V 2.2 si EPS12V. Conectorii sunt precum urmeaza:

1xATX 20+4 pin
1xATX 4/8 pin (pentru alimentarea CPU-ului)
6 x Molex
2 x PCI-E
2 x floppy
6 x SATA

Puterea oferita este precum urmeaza:

12V1: 18A
12V2: 18A
12V3: 18A
12V4: 18A
3.3V: 36A
5V: 30A

Sursa are o garantie de 3 ani iar pretul si data lansarii nu sunt inca cunoscute.

Image

LE: Am update-at tabelul de mai sus cu privire la noile preturi la procesoarele Intel.
Last edited by SoboLAN on Tue Apr 24, 2007 3:05 pm, edited 1 time in total.
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
korby
Posts: 458
Joined: Thu Jul 20, 2006 7:25 pm

Post by korby »

AMD R600 apare in mai, HD 2900XTX impins pana in 2007 Q3
Chip-ul grafic compatibil DirectX 10 de la AMD, R600 va fi disponibil începând cu data de 19 mai.
Nucleul va fi produs pe 65 nm, trecându-se astfel peste procesul de fabricaţie pe 80 nm. RV610 şi RV630, de asemenea produse pe 65 nm, vor fi lansate în cursul lunii iulie.

Radeon HD 2900 XTX, placă ce va folosi 1024 MB memorie GDDR4, a fost amânată pentru cea de-a treia parte a anului. Motivele sunt aceleaşi cauzate de indisponibilitatea de memorii GDDR4, însă AMD se află într-o situaţie paradoxală, oarecum comică.
Înrolează-te azi în echipa de traforaj viteză! [smilie=Faint.gif]
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

Un nou record de viteza

Cativa cercetatori de la o universitate din Tokyo au reusit sa sparga recordul de viteza de transfer de date de 2 ori in 2 zile.

In prima incercare, acestia au transferat datele la 30.000 km departare. Datele au traversat 6 retele internationale si trei sferturi din cirumferinta iubitei noastre planete. Prin folosirea de protocoale standard de comunicatie s-a reusit atingerea unei viteze de 7,67Gbps.

Ziua urmatoare (adica pe data de 31 Dec. 2006), s-au transferat aceleasi date pe aceasi distanta insa de data aceasta protocoalele de comunicatie au fost modificate si optimizate. Astfel s-a stabilit un nou record de viteza de 9,08Gbps (1,135 GB/s).

Se incearca infiintarea lui Internet 3. Acesta va oferi o viteza maxima teoretica de 100Gbps (12,5 GB/s). Astfel vor fi posibile transferul de filme High-Definition in doar cateva secunde. Totusi, infrastructura necesara pentru asemenea viteze ametitoare e extrem de costisitoare si tocmai de aceea nu vom vedea astfel de viteze prea curand in locuintele noastre. Sa fim seriosi, de cand ar fi normal ca viteza de download a conexiunii de Internet sa fie de sute de ori mai rapida decat hard-disk-urile din interiorul PC-urilor ?

Motivul pentru care acest record a devenit cunoscut doar acum este pentru ca acesta nu a fost facut public decat la intrunirea Internet 2, care a avut loc zilele trecute.



[Fixed on 27 Apr 2007, 2:57 PM]
Last edited by SoboLAN on Fri Apr 27, 2007 2:58 pm, edited 1 time in total.
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

ATI Radeon HD 2x00: specificaţii, performanţe şi amânări

Cu numai 18 zile înainte de lansarea oficială, viitoarea generaţie de plăci video ATI Radeon HD 2x00 pune internetul pe jar. Pentru că zvonurile, indiscreţiile şi benchmark-urile se succed la nesfârşit, considerăm că este (din nou!) un moment potrivit pentru a puncta toate acestea, în ciuda unui presupus acord de nepublicare a unor informaţii secrete (Non-Disclosure Agreement) ce rămâne în vigoare până pe 14 mai.
  • Viitoarea gamă de carduri grafice ATI-AMD va fi compusă din trei serii distincte: Radeon HD 2900, HD 2600 şi HD 2400. Radeon HD 2900 îşi va face apariţia în forţă pe 14 mai, existând posibilitatea disponibilităţii, pe scară largă, chiar din data menţionată. Pentru celelalte serii, ATI a indicat o nouă amânare, fără ca motivele acestei întârzieri să fie clare. Prin urmare, lansările pentru Radeon HD 2600 şi 2400 au fost împinse către...
... Citeşte mai mult.
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

Primele memorii DDR3

Buffalo Technology a anuntat primele module de memorie DDR3. Memoriile au viteza de PC3-8500 (1066MHz), CAS 7 si o tensiune de alimentare de 1.5V.

Memoriile DDR3 vor atinge o frecventa de 1600MHz, dar asta la latente foarte mari (CAS 10). In timp, latentele vor scadea si frecventele vor creste, astfel incat sporul de performanta fata de predecesoarele sale DDR2 se va face simtit.

Buffalo va produce aceasta memorie in variante de 512MB/modul si 1GB/modul. Un modul de 512MB va costa $315, iar un kit 2x512MB va fi $627. De asemenea, un modul de 1GB va costa $595, iar un kit 2x1GB va costa nu mai putin de $1180.

Aceste preturi sunt foarte mari, avand in vedere ca 2GB de memorie DDR2 (ma refer la PC2-8500, adica aceeasi frecventa) a ajuns sa coste aproximativ 220-230$. E greu de crezut ca cineva va plati de 5 ori mai mult pentru acceasi cantitate de RAM care, pentru inceput, nu va aduce nici un spor de performanta.

Primele chipset-uri care vor suporta memorie RAM DDR3 vor fi cele din familia Bearlake de la Intel, mai exact G35 si P35. Acestea vor fi lansate la sfarsitul Q2 sau inceputul Q3, anul curent.

Data la care aceste module vor fi disponibile publicului larg nu se cunoaste inca.
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

Galaxy GE Series

Galaxy a anuntat seria GE de placi video bazate pe chipset-urile 8500 si 8600.

Pentru 8600GT, Galaxy a ales folosirea de memorii GDDR3 1.0ns fata de GDDR3 1.4ns cat e modelul de referinta de la nVidia, cresterea frecventelor la 650/2000MHz fata de 540/1400MHz si cea a shader-elor la 1430MHz de la 1180MHz.

Image



Pentru 8500GT, Galaxy a ales folosirea de memorii GDDR3 1.4ns fata de GDDR2 2.5ns cat e modelul de referinta de la nVidia, cresterea frecventelor la 600/1400MHz de la 450/800MHz si cea a shader-elor la 1320MHz fata de 900MHz cat e modelul de referinta de la nVidia.

Image


Din cate se pare, specificatiile versiunilor GE de la Galaxy ne fac sa speram la un plus de performanta consistent fata de versiunile care respecta specificatiile nVidia. Daca pretul cerut pe aceste versiuni nu va fi cu mult mai mare, atunci se pare ca avem primele best-buy-uri adevarate. De asemenea, daca potentialul de overclocking al acestor placi este cel putin decent, atunci se vor vinde ca painea calda, in mare parte datorita publicitatii puternice care s-a creat in jurul chip-ului G84, dar si datorita optimizarii drivere-lor pentru a avea punctaje mari in testele sintetice.

Inca nu au aparut detalii si despre o eventuala varianta GE a unei placi 8600GTS de la Galaxy, insa nu acest lucru nu este exclus pe viitor.

Preturile si data de aparitie a seriei GE de placi video de la Galaxy sunt necunoscute deocamdata.
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

Corsair Flash Survivor

Corsair a prezentat o noua serie de memorii flash: Corsair Flash Survivor.

Memoriile se vor conecta la PC prin intermediul unui port USB 2.0, pot face criptarea datelor pe 256 biti si au un mic inel de cauciuc care le fac mult mai rezistente la vibratii si socuri. De asemenea, sunt rezistente la apa pana la o adancime de 200m (!).

Acestea vor fi lansate pentru inceput in 2 variante: 4GB si 8GB, care vor costa $59.99, respectiv $129.99. Vitezele de citire si scriere vor fi de 34 MB/s, respectiv 23 MB/s.

Noile memorii de la Corsair vor beneficia de o garantie de 10 ani.

Image
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

DFI LANParty UT NF680i LT SLI-T2R

DFI a anuntat una dintre primele placi de baza bazate pe chipset-ul 680i SLI LT de la nVidia care respecta in mare parte specificatiile date de nVidia.

Inima acestei placi este chipset-ul nForce 680i SLI LT de la nVidia. Asta inseamna ca placa are suport pentru procesoarele cu FSB 1333MHz, sunet onboard Realtek ALC885 (7.1 canale) dar si pentru memoriile DDR2-800 (PC2-6400). De asemenea, alimentarea procesorului se face in 6 faze. Circuitele PWM avansate au posibilitatea de a furniza procesorului curent la 200A, ceea ce este mult prea mult chiar si pentru un overclocking extrem.

Placa se remarca prin cele 4 porturi PCI-Express: trei x16 si unul x4. Astfel, poate fi se pot monta 2 placi in SLI si una pentru calcularea elementelor de fizica (in acest caz, al treilea slot x16 va functiona in mod x8) sau se pot monta 4 placi video in configuratie quad-SLI.

DFI nu a specificat inca un pret pentru acest produs, insa cel mai probabil acesta va fi in jurul sumei de $199.

Image
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Soluţii Intel Bearlake de la Gigabyte

Cunoscutul producător Gigabyte se pregăteşte să lanseze, în cadrul oferit de Computex la începutul lunii iunie, propriile plăci de bază Intel P35 şi G33. Aparţinând seriei Ultra Durable 2, aceste plăci de bază, echipate cu chipset-uri din familia Intel Bearlake, vor cunoaşte cinci modele diferite. Astfel, Gigabyte P35-DQ6, P35T-DQ6, P35-DS3R, G33M-D2SR şi G33-DS3R sunt produse compatibile cu standardele ATX şi MicroATX. Toate aceste modele vor avea asociat southbridge-ul ICH9R.

P35-DQ6 şi P35T-DQ6 reprezintă vârfurile ierarhiei plăcilor de bază Gigabyte care utilizează chipset-uri Bearlake. Fiecare placă deţine câte două sloturi PCI-Express x16, însă numai unul are în realitate 16 linii, cel de-al doilea având 2 sau 4 linii. Aşa cum se ştie însă, lăţimea de bandă oferită de cele 16 linii PCIe nu este încă exploatată în întregime. Şi, oricum, rămâne de văzut dacă prezenţa unui conector PCI Express x4 este relevantă. Plăcile mai dispun de alte trei sloturi PCI Express x1, precum şi de două sloturi PCI. De asemenea, aceste plăci de top sunt echipate cu şase porturi SATA II (3 Gbps), ambele modele descurcându-se cu Matrix RAID. Tot pe partea de...

... Citeşte mai mult.
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

Cateva placi Gigabyte si ECS cu chipset-uri Bearlake

Gigabyte si ECS au pregatit lansarea a mai multor placi de baza bazate pe chipset-urile P35 si G33 din familia Bearlake.

Chipset-urile din familia Bearlake ofera suport pentru procesoarele pe 45nm si FSB 1333MHz. Sa trecem deci la treaba. Mai intai, placile ECS:

ECS P35T-A. Aceasta placa nu se remarca prin nimic deosebit. Este destinata segmentului gaming si are performante foarte bune si nu va reprezenta un concurent de temut pe piata placilor de baza.

ECS G33T-M. G33T-M este dotata, dupa cum zice si numele, cu chipset-ul G33. Acest chipset nu este adresat segmentului gaming, desi se descurca si el admirabil. Mai degraba, va fi folosit intr-un sistem multimedia. Placa are video onboard.

Mai jos aveti un tabel cu unele dintre specificatiile a 5 placi Gigabyte care vor fi dotate cu chipset-urile P35 si G33:

[table][mrow]Model[col]PCI-E x16[col]PCI-E x1[col]PCI[col]RAM[col]SATA Ports[col]Onboard Graphics
[row]P35T-DQ6[col]2[col]2[col]2[col]DDR3[col]8[col]No
[row]P35-DQ6[col]2[col]2[col]2[col]DDR2[col]8[col]No
[row]P35-DS3R[col]1[col]3[col]3[col]DDR2[col]6[col]No
[row]G33-DS3R[col]1[col]3[col]3[col]DDR2[col]6[col]Yes
[row]G33M-DS2R[col]1[col]3[col]3[col]DDR2[col]6[col]Yes[/table]

Restul specificatiilor nu sunt cunoscute inca. Toate placile Gigabyte fac parte din seria Ultra Durable 2. Ele vor avea condensatori solizi. Toate aceste modele vor avea incorporat southbridge-ul ICH9R. De asemenea, la cele 2 modele de varf de la Gigabyte, al doilea slot PCI-E x16 nu va avea decat 2 pana la 4 canale PCI-E.

Toate aceste placi vor fi cel mai probabil lansate in iunie, la Computex. Va fi o vara foarte interesanta, una in care chipset-urile Intel se vor lupta cu cele nVidia pentru suprematie. Ca si in cazul procesoarelor si placilor video, concurenta este benefica pentru noi, utilizatorii finali. Iar la vara, aceasta va fi mai puternica ca niciodata.

Mai jos aveti cate o poza a fiecarei placi de mai sus:

Image <- Gigabyte P35T-DQ6 Image <- Gigabyte P35-DQ6
Image <- Gigabyte P35-DS3R Image <- Gigabyte G33-DS3R
Image <- Gigabyte G33-DS2R Image <- ECS P35T-A
Image <- ECS G33T-M

Later Edit: Se pare ca Green Planet mi-a luat-o inainte. Nu e nimic, plusul de informatii nu a stricat niciodata nimanui.
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
korby
Posts: 458
Joined: Thu Jul 20, 2006 7:25 pm

Post by korby »

Iar cu Bearlake. :laughing6: :laughing6:



Solutii Intel Bearlake de la MSI
MSI P35 Platinum D3 este o placă ce foloseşte noile memorii DDR3 alimentate la 1,5V, fiind suportate module cu viteze de până la 1333 MHz. Ca şi în cazul GigaByte, producătorul va oferi două versiuni ale plăcii: cu DDR2 (P35 Platinum) şi cu DDR3 (P35 Platinum D3).
[...]
MSI va acoperi şi zona mainstream, pentru care oferă placa P35 Neo. Placa va oferi porturi FireWire, însă va putea folosi numai memoriile DDR2, urmând a fi lansată şi versiunea P35 Neo Combo care va putea folosi ambele tipuri de memorie, în funcţie de preferinţe.
Image

Image

Image
Înrolează-te azi în echipa de traforaj viteză! [smilie=Faint.gif]
User avatar
SoboLAN
Posts: 3365
Joined: Mon Feb 20, 2006 6:28 pm

Post by SoboLAN »

korby wrote:Iar cu Bearlake. :laughing6: :laughing6:
Ok, hai sa schimbam traditia:

nVidia lanseaza GeForce 8800 Ultra

nVidia a lansat astazi placa video GeForce 8800 Ultra. Aceasta este, sperăm ca doar deocamdata, cea mai puternica placa video din lume. Specificatiile tehnice:

[table][row]Chipset[col]G80 Ultra
[row]RAM[col]768MB
[row]RAM Type[col]GDDR3
[row]RAM Bus[col]384-bit
[row]Core Clock[col]612MHz
[row]RAM Clock[col]1080MHz (2160MHz DDR)
[row]Stream Processors[col]128
[row]Shader Clock[col]1500MHz
[row]Memory Bandwidth[col]103,7 GB/s
[row]TMUs[col]32
[row]ROPs[col]24[/table]

Revizia nucleului este A3, ceea ce inseamna ca are ceva potential de overlocking.

Placa va fi disponibila incepand cu 15 mai 2007. Din pacate, pretul este diferit in intraega lume: in Germania placa va costa 699 euro, in USA va fi 829$, 829 euro va fi in Franta iar in Anglia se gaseste la pretul de 528 de lire sterline. Sporul de peformanta nu justifica in nici un caz pretul foarte piperat al placii. Pret care îi va tine departe pe majoritatea potentialilor clienti, acestia preferand sa-si overlockeze placile 8800GTX deja detinute pentru a atinge un nivel de performanta aproximativ egal cu cel al lui 8800 Ultra.

Image


Later Edit: La doar 3 ore dupa lansare, primul integrator care va produce varianta proprie a placii nu a ezitat sa apara. Este vorba despre Sparkle. Placa se va numi Sparkle Calibre P880 ULTRA si este o versiune overlockata a chipset-ului 8800 Ultra, frecventele acesteia fiind crescute de la 612/2160MHz la 650/2250 MHz. Astfel, latimea de banda a memoriei creste la 108 GB/s.

Image

Later Edit 2: Cateva review-uri cu G80 Ultra: Link PC Perspective, Guru3D, HotHardware, LegitReviews, XBit Labs, Bit-Tech si Tech Report. Lectura placuta.
A rough road leads to the stars
Ad Astra Per Aspera
User avatar
korby
Posts: 458
Joined: Thu Jul 20, 2006 7:25 pm

Post by korby »

SoboLAN wrote:Ok, hai sa schimbam traditia.
N-ai putut să stai în loc? Asta vroiam să scriu şi eu.

Mă rog, că eu am poze reale e partea a doua. :tongue3: :laughing6:


God job. =D>
Înrolează-te azi în echipa de traforaj viteză! [smilie=Faint.gif]
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Deneb, Propus, Regor: viitoarele stele AMD

Pentru fanii AMD, 2007 va însemna şi momentul apariţiei procesoarelor Agena, Kuma, Rana şi Spica, prima generaţie de CPU-uri bazate pe nucleul K10. Dar aceste "stele" vor străluci numai până în 2008, an în care ele vor ceda locul modelelor realizate în tehnologia de fabricare de 45 nm.

Într-adevăr, AMD ia în considerare trecerea la producţia pe 45 nm începând din a doua jumătate a anului viitor, cu alte cuvinte la un an după Intel. Compania AMD va rămâne loială folosirii tehnologiei convenţionale SOI (Silicon on insulator), dar...

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

La revedere Athlon64 X2 4400, bine ai venit AMD BE-2400!

Vântul schimbării continuă să sufle prin Sunny Vale. Între iminenta apariţie a generaţiei de plăci video ATI Radeon HD 2x00 şi preparativele pentru lansarea arhitecturii K10, AMD se gândeşte la modificarea titulaturii procesorului Athlon 64 X2. Fabricantul californian este în sfârşit hotărât să renunţe la mult discutatul P-Rating, demodat şi fantezist, în folosul unei terminologii mai simple.

Decizia s-ar putea materializa cât de curând, odată cu lansarea noului Athlon 64 X2 cu consum scăzut. Bazate pe nucleul Brisbane pe 65 nm, procesoarele din această familie se vor putea lăuda cu un TDP redus, de numai 45W. Trei modele ar putea intra...

... Citeşte mai mult.
User avatar
korby
Posts: 458
Joined: Thu Jul 20, 2006 7:25 pm

Post by korby »

Micron introduce memoriile DDR2-1066 produse pe 78 nm
Micron Technology a anunţat disponibilitatea memoriile sale DDR2 cu capacitatea de 1 Gigabit (Gb), produse pe 78nm, care sunt capabile să funcţioneze la 1066 megabiţi pe secundă (Mbps).

Mostrele sunt deja disponibile, iar producţia în masă se aşteaptă să înceapă în a treia parte a anului curent. Folosite la aplicaţiile care necesită memorii rapide, în special la codări video şi gaming, noile module Micron DDR2-1066 sunt mai rapide cu 33% decât memoriile care rulează la 800 MHz. Componentele chip-urilor Micron DDR2-1006 sunt produse în procesul tehnologic de 78nm 6F² şi funcţionează conform specificaţiilor JEDEC, la 1,8V. Aceste chip-uri cu densitatea de 1 Gb permit producerea unor module cu capacităţi care încep de la 512 MB şi ajung până la 2 GB, iar Micron are deja suportul pentru aceste memorii din partea unor producători importanţi de chip-uri, ca Advanced Micro Devices (AMD), VIA Technologies şi Silicon Integrated Systems (SiS).
Bob Brewer, manager general AMD la divizia desktop, a declarat că următoarele procesoare quad-core vor avea suport pentru astfel de memorii.
Înrolează-te azi în echipa de traforaj viteză! [smilie=Faint.gif]
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Viitoarele chipset-uri 7xx de la AMD

Pe internet s-au strecurat noi informaţii care detaliază specificaţiile cipset-urilor AMD ce vor apărea în următoarele luni. Viitoarele produse de acest gen sunt destinate platformelor dotate cu procesoare socket AM2+, compatibile aşadar cu bus-ul HyperTransport 3.0. Gama se va articula în jurul a şase modele: RD790, RD780, RS780, RX780, RS740 şi RX740.

RD790 va reprezenta vârful şirului, fiind menit să ia locul actualului 580X. Cum am putut afla, acest chipset va fi compatibil cu standardul PCI-Express 2.0 şi va putea să administreze un total de 42 lane-uri PCIe. Patru lane-uri vor fi rezervate perifericelor care vor ocupa mai puţin din lăţimea de bandă (plăci de sunet, etc.), alte şase vor fi utilizate ca legături între northbridge şi southbridge, iar cele 32 de lane-uri rămase vor fi dedicate plăcilor grafice. RD790 este conceput, ca şi alte chipset-uri, pentru a lucra împreună cu procesoarele socket AM2+ dar, mai mult, şi cu cele socket 1207+ pentru platformele Quad FX.

Să coborâm către segmentele mainstream şi low-end unde, în locul chipset-ului AMD 480X, firma din Sunny Vale anunţă...

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Este disponibilă prima placă de bază Bearlake DDR3

ALTERNATE Computerversand, un site german de vânzări on line, propune tuturor celor interesaţi prima placă de bază ce are în dotare un chipset din familia Bearlake. Mai mult, site-ul amintit promite o livrare rapidă, în doar 24 de ore, angajament care pare extrem de optimist dacă ţinem seama de faptul că Intel nu a oficializat încă chipset-urile Bearlake. Preţul plăcii de bază este de aproximativ 244 de euro.

Aşadar, producătorului Asus îi revine onoarea de a fi primul integrator care oferă spre vânzare o placă de bază din această generaţie...

... Citeşte mai mult.
User avatar
moonwalker
Posts: 1149
Joined: Wed Jul 31, 2002 3:00 am

Post by moonwalker »

Micron introduce noi module DDR2 1066

Micron Tehnology a anunţat introducerea unor noi chipuri de memorie DDR2 capabile de o rată de transfer de 1066 Mbps. Ele sunt fabricate cu proces tehnologic pe 78nm, funcţioneză cu un Cas Latency de 7 cicli, şi cel mai important, necesită un voltaj standard de alimentare de 1,8V.

După cum bine ştiţi, pe piaţa memoriilor pentru entuziaşti se găsesc deja produse capabile să opereze la viteze de transfer superioare celei de 800Mbps şi chiar celei de 1066Mbps. Aceste produse funcţionează însă la tensiuni de alimentare mai mari de 1,8V, ajungând adesea până la 2,1-2,2V.

Pasul notabil făcut de Micron este obţinerea unei tensiuni de alimentare standard pentru noile sale chipuri DDR2 1066, ceea ce va deschide probabil drumul pentru atingerea unor noi recorduri de viteză pe module DDR2, folosind metodele clasice de speed bining şi alimentare la tensiuni superioare.

PS: scuze korby, abia acum am văzut că postasei deja ştirea.
All humans want is just a little more than they'll ever get...
Chiar ştii să foloseşti Google?
User avatar
korby
Posts: 458
Joined: Thu Jul 20, 2006 7:25 pm

Post by korby »

moonwalker wrote:PS: scuze korby, abia acum am văzut că postasei deja ştirea.
A ta e mai bine scrisă. :tongue3:
Înrolează-te azi în echipa de traforaj viteză! [smilie=Faint.gif]
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Soluţii Intel P35/DDR3 de la Asus

După Gigabyte şi MSI, este rândul lui Asus să dezvăluie viitoarele plăci de bază echipate cu chipset-ul Intel P35 şi care se vor adăuga portofoliului de produse al apreciatei companii. Aşadar, producătorul taiwanez lucrează la trei modele: P5K Deluxe WiFi-AP/P5K3 Deluxe WiFi-AP, P5K şi P5K-E.

P5K Deluxe WiFi-AP este modelul de top al acestei familii de plăci de bază. Compatibilă cu viitoarele procesoare Intel realizate cu ajutorul tehnologiei de fabricare de 45 nm, P5K Deluxe WiFi-AP are la bază combinaţia Intel P35/ICH9R. Placa dispune de patru sloturi pentru memorii de tip DDR2 1066 Mhz, două sloturi PCI Express x16, două PCI Express x1 şi trei sloturi PCI. Să notăm şi prezenţa celor şase porturi SATA II cu posibilităţi multiple de RAID, un port IDE şi două porturi eSATA (externe). Partea de reţea se compune din două porturi Gigabit LAN şi un controller WiFi 802.11g. Placa beneficiază de ieşire audio 7.1. De asemenea...

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Mai multe detalii despre procesoarele AMD K10/Phenom

Nu mai este niciun secret, compania din Sunny Vale face retuşurile finale pentru noua generaţie de procesoare K10, rebotezate oficial Phenom. Cu foarte puţin timp în urmă am putut afla mai multe detalii cu privire la diferitele modele care ne vor fi propuse în cadrul viitoarei generaţii de procesoare AMD.

Pe treapta cea mai de sus vom regăsi procesoarele quad core Phenom FX care vor avea frecvenţe cuprinse între 2.4GHz şi 2.6GHz (bus HyperTransport 3.6GHz), precum şi pe cele cu frecvenţe între 2.2 - 2.4GHz (bus HyperTransport 3.2GHz). Aceste versiuni sunt asociate socket-urilor 1207+ şi 1207 ce vor fi utilizate de platformele Quad FX (dual procesor). Şi pentru platformele cu un singur procesor este aşteptată o variantă Quad FX cu frecvenţa cuprinsă între 2.4 şi 2.6GHz. Toate modelele amintite vor dispune de 4 x 512KB de memorie cache L2, precum şi de 2MB de memorie partajată cache L3...

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Două ultraportabile de la Averatec

Producătorul Averatec, cunoscut mai mult pentru preţurile mici practicate decât pentru avantajele componentelor ori construcţia şasiurilor sale, a anunţat disponibilitatea a două noi PC-uri ultraportabile.

Primul, botezat 2371, este un UMPC cu greutatea de 1,8 kg bazat pe combinaţia (northbridge/southbridge) NVIDIA C51/MPC1. Ultraportabilul beneficiază de un ecran WXGA de 12,1 inci şi are în dotare un procesor AMD Turion X2 TL-52, 1GB de memorie DDR2, un harddisk de 120GB şi un inscriptor DVD Dual Layer. Averatec 2371 mai dispune de trei conectori USB 2.0, un port ExpressCard Wi-Fi a/b/g şi un cititor de card-uri de memorie. Sistemul de operare inclus este...

... Citeşte tot.
User avatar
IL Dotore
Posts: 8007
Joined: Mon Jun 27, 2005 1:41 pm

Post by IL Dotore »

AMD re-does socket definitions.

Au aparut unele mofificari legat de viitoarele soketuri utilizate de AMD:
- HT3 va fi implementat inca de la soket AM2+ si nu de la AM3 cum se anuntase initial.
- Nu mai exista denumirea de Soket 1207+ ci se va numi Soket G (avand aceleasi caracteristici anuntate anterior).

Ca o mica completare fata de cele scrise mai sus de Green Planet.
Daca cumperi de la PcGarage folosind codul: GN24WM10. ai un discount de 1%.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

Carcasă futuristă de la Aerocool

Prezentată de Aerocool la ultimul CeBIT, M40 este o carcasă de forma unui cub ce se bucură de un design special, poate un pic futurist. Echipată cu două lăcaşuri de 5,25" şi unul de 3,5", M40 oferă o mască frontală vie graţie ecranului LCD. De asemenea, tot pe panoul frontal, îşi fac loc şi patru porturi USB 2.0, precum şi clasicii conectori audio.

Cuşca mobilă din interior poate adăposti două harddisk-uri de 3,5 inci, iar montarea unităţilor optice sau a altor device-uri periferice de 5,25" se face prin intermediul unui sistem cu şine uşor de folosit. Nu are importanţă ce placă de bază format micro-ATX se va instala în interiorul lui M40...

... Citeşte mai mult.
User avatar
Green Planet
Posts: 804
Joined: Sun Jul 27, 2003 10:40 pm

Post by Green Planet »

NVIDIA: DirectX 10 pentru sistemele portabile

Astăzi, în primele ore ale după-amiezii, NVIDIA a dezvăluit oficial produsele GeForce 8400M şi GeForce 8600M, chip-uri grafice pentru PC-urile portabile derivate din arhitectura GeForce 8.

Image

Chiar dacă noua serie nu vine cu nicio specificaţie revoluţionară în comparaţie cu plăcile grafice dedicate sistemelor desktop GeForce 8500 şi GeForce 8600, ea are meritul de a face accesibile inovaţiile introduse de ultimile şi pentru utilizatorii de platforme mobile.

... Citeşte mai mult.
Post Reply